Faceți căutări pe acest blog

make-money-468x60

duminică, 20 octombrie 2013

BUDINCA DE MERE CU STAFIDE SI SOS CARAMEL

Merele sunt fructele mele favorite si nu cred ca trece o zi fara sa mananc macar un mar. Stiu ca pana acum nu prea le-am laudat, si nici nu le-am ridicat la rangul cuvenit dar luna aceasta a sosit momentul, si asta pentru ca sunt in centrul atentiei in cadrul provocarii Dulce Romanie din luna ianuarie. Andra a fost foarte insiprata in alegerea ei si a ales un fruct deosebit...pe care repede l-am transformat intr-un desert delicios.
Am mers fuguta la piata si am cumparat mere...de tara, mai micute, insa grozav de parfumate si delicioase. Asa fac aproape de fiecare data, piata este locul unde fac cumparaturile in 99% din cazuri.

Ce am facut cu merele? O budinca delicioasa. Atat de delicioasa incat strumful meu a izbucnit in plans cand a cazut o bucatica din farfuria lui pe jos  :) 

Budinca de mere cu stafide si sos caramel

Ingrediente -  6 portii
5 mere coapte
3 oua
20 gr miere
75 ml lapte
1 lingura amidon
1 lingurita scortisoara
zeama de la jumatate de lamaie
1/2 lingurita sare
50 gr zahar brun
2 linguri stafide

Timp de preparare: 30 min. Timp de coacere: 30 min.

Budinca de mere cu stafide si sos caramel

Pentru inceput spalam bine merele si le punem la cuptorul incins la 190 de grade. Dupa 10 minute le intoarcem si pe cealalta parte si le mai lasam 5-10 minute, pana cand se inmoaie suficient de bine. Le scoatem din cuptor si le lasam putin la racit.

Curatam merele de coaja si facem un piure - nu foarte fin. Punem piureul intr-o cratita impreuna cu sucul de lamaie,scortisoara si cu laptele. Punem cratita pe foc mic.
Galbenusurile le mixam bine cu mierea apoi adaugam lingura de amidon si amestecam bine sa nu ramana cocoloase.
Cand piureul de mere incepe sa fiarba adaugam cateva linguri peste galbenusuri si amestecam. Rasturnam apoi galbenusurile in cratita si lasam compozitia la foc mic pana cand se ingroasa. Acoperim cu folie alimentara si dam la rece.

Ungem 6 vase termorezistente sau un vas mai mare cu unt din abundenta iar cuptorul il preincalzim la 180 de grade. Stafidele le lasam putin la inmuiat in apa fierbinte cu putina esenta de rom. Inainte de a le folosi le scurgem bine de lichid.

Albusurile la batem spuma tare cu un praf de sare. Adaugam treptat zaharul si mixam bine pana cand obtinem o bezea lucioasa. Turnam 1/3 din bezea peste crema de mere si amestecam cu un tel in forma de para. Rasturnam si restul de bezea si amestecam - usor de data aceasta- cu o spatula, cu miscari de jos in sus. Adaugam si stafidele, amestecand usor si de data aceasta.

Turnam compozitia in vase, nivelam si dam la cuptor pentru 25-30 de minute, pana cand budinca incepe sa capete culoare.

Budinca de mere cu stafide si sos caramel

Se poate servi atat calda, cat si rece pentru ca este la fel de buna. Peste ea fierbinte se poate turna sos caramel din abundenta - si va fi deliciul ideal al unei seri de iarna :D

Enjoy! 

Budinca de mere cu stafide si sos caramel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu