Faceți căutări pe acest blog

make-money-468x60

marți, 27 august 2013

Tarta cu sparanghel, chives si somon afumat

Sunt un mare fan al tartelor dulci, sarate...cum or fi ele. Tartele aperitiv imi plac in special daca au multe legume, daca sunt colorate...pline de vitamine si neaparat sa contina si lactate, fara de care viata mea ar fi mult mai trista.

Aceasta tarta a fost un experiment, reusit zic eu, pentru ca nu mai facusem asa ceva pana acum. Am facut-o in momentul in care m-am decis sa particip la concursul organizat pe blogul minunat al Laurei. Sper sa-i placa :)

Tarta cu sparanghel, chives si somon afumat

Crusta
250 gr faina
120 gr unt nesarat
1 ou
2-3 linguri de lapte
1/2 lingurita sare
1 praf de zahar

Umplutura
250 gr ricotta
1 ou
100 gr crema de branza
10 fire sparanghel
1 lingura ulei Costa d'Oro
10 gr chives
100 gr somon afumat
1 ceapa verde
sare
piper

Decor
chives
parmezan razuit

Timp de preparare: 1 + 1/2 ore Timp de coacere 30 min.

Tarta cu sparanghel, chives si somon afumat

Pentru crusta cernem faina intr-un bol, facem o adancitura in mijloc si punem zaharul, sarea si untul taiat cubulete. Incepem sa framantam cu varful degetelor pana cand obtinem un aluat sfaramicios. Adaugam oul si 2 linguri de lapte pentru inceput. Framantam un aluat omogen si nelipicios. Daca aluatul este prea tare se mai poate adauga lapte, dupa caz. Nu exageram cu framantarea, pentru a nu incalzi prea tare untul. Dam aluatul la rece pentru o ora.


Pregatim umplutura. Incingem lingura de ulei Costa d'Oro intr-o tigaie si punem firele de sparanghel (spalate si uscate in prealabil) la calit. Le calim aproximativ 2-3 minute pana cand se inmoaie usor.

Ricotta o amestecam cu crema de branza si oul. Adaugam sare si piper dupa gust. Impartim compozitia in doua. Intr-o parte punem ceapa verde tocata marunt si somonul afumat, maruntit si el. 
In cealalta parte punem chives tocat marunt.

Tapetam o tava mare (de la aragaz) cu hartie de copt.


Dupa ce s-a odihnit aluatul la frigider il scoatem pe blatul de lucru si-l impartim in doua parti egale. Luam o bucata si o intindem intr-o foaie subtire de 0.2 mm incercand sa-i dam o forma dreptunghiulara. Indreptam marginile cu un cutit si punem foaia de aluat direct in tava. Din marginile ramase facem mici impletituri pe care le vom folosi la delimitarea umpluturilor si pentru marginile tartei. Intepam foaia de aluat din loc in loc cu o furculita.


Punem o impletitura pe diagonala foii de aluat. Intr-o parte punem jumatate din umplutura cu somon afumat si ceapa verde, iar in cealalta parte punem jumatate din crema de branza cu chives. Peste crema de branza cu chives punem bucati de sparanghel. Aducem marginile aluatului peste tarta apasand usor. Daca aveti timp si chef de joaca puteti sa puneti impletituri si pe marginea tartei.

Tarta cu sparanghel, chives si somon afumat

Procedam la fel si cu cealalta bucata de aluat si cu umpluturile ramase. Preincalzim cuptorul la 200 de grade. Cand este incins introducem tartele la cuptor si le coacem pentru aproximativ jumatate de ora.

Scoatem tava din cuptor si lasam tartele cateva minute sa se racoreasca in tava. In momentul servirii presaram parmezan razuit si fire de chives. Servim cu pofta pentru ca e delicioasa!

Enjoy! 

Tarta cu sparanghel, chives si somon afumat



Tarta cu sparanghel, chives si somon afumat
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu