Combinatia asta e una din preferatele mele. Cand vine vorba de zmeura si ciocolata, greu imi imaginez ca exista ceva mai bun pentru papilele gustative....poate doar daca am adauga si o crema fina de branza, atunci da, as fi cucerita iremediabil :D De data asta am renuntat la crema de branza, am ales o varianta mai simpla, adica frisca, dar rezultatul tot super bun a fost.
Blat
100 gr unt
3 oua mari
150 gr zahar
100 gr faina
85 gr nuci
40 gr cacao
50 ml lapte
1/2 lingurita sare
1/2 plic praf de copt
4 linguri cafea fierbinte
Jeleu de zmeura
500 gr zmeura congelata
1 lingura amidon
2 linguri zahar
Crema
200 ml smantana pt frisca
2 lingurite zahar vanilat
100 gr ciocolata alba
Timp de preparare: 45 min. Timp de coacere: 30 min Nr portii: 16
Untul moale il mixam cu zaharul pana cand devine spumos. Adaugam ouale pe rand si mixam bine dupa fiecare. Faina o amestecam cu nucile macinate, cacaoa, sarea si praful de copt. Ne folosim doar de un tel si e suficient.
In crema de unt si oua punem jumatate din ingredientele uscate si mixam usor la viteza mica pana la omogenizare. Adaugam laptele si cafeaua, apoi restul de ingrediente uscate si mai mixam pana cand obtinem un aluat omogen, dar totusi nu exageram cu mixarea.
Preincalzim cuptorul la 180 de grade. Tapetam o tava de dimensiuni 24/24, sau 20/30, cu hartie de copt si turnam compozitia de blat, apoi nivelam usor. Coacem prajitura timp de aproximativ 25-30 de minute, pana cand trece testul cu scobitoarea. Scoatem prajitura pe un gratar la racit si trecem la crema (creme). Totusi...inainte de creme, vreau sa va spun ca blatul asta e iesit grozav, nici nu ma asteptam sa fie asa bun, cu siguranta merita refacut si pentru prajituri mai festive.
Punem zmeura pe foc (asa congelata cum e) adaugam zaharul si lasam sa dea in clocot. Amestecam amidonul cu o lingura de apa, apoi il punem peste zmeura si lasam sa dea in clocot inca 2-3 minute apoi dam la rece. Crema asta va fi putin acrisoara, insa va merge de minune cu blatul dulceag. Daca totusi preferati mai dulce, puteti sa puneti pana la 4-5 linguri de zahar.
Smantana pentru frisca o mixam bine timp de un minut, adaugam zaharul apoi mai mixam pana cand se face bat. Ciocolata alba, la temperatura camerei, o dam pe razatoare.
Acum ca suntem gata cu toate, putem incepe asamblarea. Intindem crema de zmeura din abundenta peste blat si nivelam. Deasupra punem frisca si apoi ciocolata alba. Ciocolata mea alba arata ca si un cascaval razuit, dar va asigur ca nu a fost asa ceva...chiar a fost ciocolata :)))
Dam prajitura la rece pentru minim 2 ore, apoi putem sa portionam dupa preferinta. Cu cat mai mari portiile cu atat mai bine ;)
Enjoy!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu